Definiția cu ID-ul 941364:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Cavitate, gaură, scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru. Scorburile sălciilor bătrîne erau pline de viespare. SANDU-ALDEA, U. P. 106. Plecară amîndoi. Cotoșmanul înainte; băiatul după dînsul. Ajungînd într-o pădure, găsiră o scorbură mare și și-o aleseră de locuință. ISPIRESCU, L. 287. Iară veverițele, găvozdite una peste alta în scorburi de copaci, suflau în unghii și plîngeau în pumni. CREANGĂ, P. 240. ♦ Trunchi de copac găunos, putrezit. Este un izvor care iese la suprafață. Se sapă puțin în pămînt și cavitatea lui este umplută cu o... scorbură. PAMFILE, I. C. 468. Am o scorbură uscată, Șeade în cui aninată (Scripca). GOROVEI, C. 337. 2. Văgăună, cavitate mică într-un mal, într-un deal sau într-un munte; peșteră. Stoicea făcu vînt copilei în scorbura de var. GALACTION, O. I 50. [Turcii] crezîndu-se acum prinși între două focuri, sau că se predau, sau că dispar pitulîndu-se prin scorburile rîpei. ODOBESCU, S. III 575. Ei mi s-or duce Prin dealuri cu stînci Și prin văi adînci, Prin scorburi de munți, Prin codri cărunți. TEODORESCU, P. P. 34. 3. Cavitate, gol, scobitură. (Fig.) Insule sfinte Se-nalță-n el ca scorburi de tămîie. EMINESCU, O. IV 93.