scof sn [At: LIUBA-IANA, M. 86 / V: ~ă sf / Pl: ~uri / E: ns cf scafă] (Reg) 1 Troacă (1) mică de lemn. 2 Flămânzare (la vite). 3 Stâlp în care se fixează ușa casei. 4 (Îf scofă) Bârnă care leagă stâlpii casei în partea superioară. 5 (Reg) Stavilă (la moară).

scofă sf vz scof

scof, scofuri,s.n. (reg.) 1. troacă mică de lemn. 2. flămânzare la vite. 3. stâlp în care se fixează ușa casei. 4. stavilă, zăgaz (la moară).

scof, scofuri, s.n. (reg.) 1. Bârna care leagă stâlpii casei la partea superioară. 2. Acoperiș. 3. Stavilă, zăgaz (la moară). – Var., cu s- protetic, a lui cof „albie, adâncitură” (Loșonți, 2001), cf. scafă (MDA).

scof, scofuri, s.n. – (reg.) 1. Bârna care leagă stâlpii casei la partea superioară. 2. Acoperiș (Memoria, 2001). 3. Stavilă, zăgaz (la moară) (ALRRM, 1969; Berbești). – Variantă, cu s- protetic, a lui cof „albie, adâncitură” (< lat. *cofus) (Loșonți, 2001), cf. scafă (MDA).

scof, -uri, s.n. – 1. Bârna care leagă stâlpii casei la partea superioară. 2. Acoperiș (Memoria 2001). – Cf. scafă „ a scobi cu dalta”.