Definiția cu ID-ul 941253:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc adîncit într-o suprafață; cavitate, gol, gaură. În urma noastră rămîneau semnele a trei pași și scobiturile piciorului de lemn, care răscolea pămîntul umed ca o cîrtiță. SAHIA, N. 61. ♦ Văgăună. Mînăstirea Secu stă singuratică într-o scobitură a muntelui. SADOVEANU, O. VII 204. Găsii cu cale să-mi așez în scobitura stîncii tarhatul meu întreg. HOGAȘ, M. N. 162. ♦ Parte scobită a unui obiect. Scoatem apă în ciutură, o răsturnăm în scobitură. Caii sorb, tobă li se face pîntecele. STANCU, D. 248. 2. Lucrare de scobire executată într-un zăcămînt minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. ♦ Făgaș orizontal sau paralel cu stratificația unui zăcămînt, obținut prin havare.