Definiția cu ID-ul 941177:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o tijă cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vîrf, folosită pentru a fixa între ele piese de lemn sau de piatră (mai ales la construcții provizorii). Dădu tîrcoale sipetului cu scoabe și cercuri și ținte de fier. C. PETRESCU, A. R. 196. Cu un amînar de oțel, în formă de scoabă veche, prinse a scoate, din vinele mute și negre ale unei cremene răci, un izvor de scîntei luminoase. HOGAȘ, M. N. 114. Am putut parveni la dezlipirea capacului și la descleștarea lui din scoabele de fier. BOLLIAC, O. 274. ◊ (În metafore și comparații) Eu tot voinică și grasă sînt și ea-i îndoită ca o scoabă și creață ca o coajă de nucă. SADOVEANU, O. VIII 719. Pentr-o mîndrețe dă voinic ca dumneata n-o fi fost atît dă grea treabă ca pentr-o scoabă bătrînă ca mine. C. PETRESCU, A. R. 50. Ce tare a slăbit și mama Paraschiva asta! gîndea Irina. S-o făcut ca o scoabă, sărmana! BUJOR, S. 79. 2. Unealtă folosită la scobit sau la răzuit, mai ales în lucrări de dulgherie și de dogărie. Un țigan cu scoabele Să sape covețile; Iar alții cu ciocanele Să bată sus potcoavele. ȘEZ. II 10. 3. Scobitură în zid; firidă. Într-o scoabă, în părete, ardea o candelă. ODOBESCU, S. I 131. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești (morun, nisetru, cegă etc.).