* schelét n., pl. e (fr. squelette, d. vgr. skeletós, uscat, de unde vine și lat. scéletus, schelet: it. schéletro). Totalitatea oaselor unuĭ om saŭ unuĭ animal așezate în ordinea lor naturală: moartea e reprezentată de multe orĭ supt forma unuĭ schelet omenesc. Fig. Persoană foarte slabă: acest om e un adevărat schelet. Schiță, plan redus, trăsăturĭ generale: scheletu uneĭ tragediĭ. Laturile și coastele saŭ alte rămășite dintr’un lucru: scheletu uneĭ corăbiĭ. V. osăminte, osatură, cherestea.