Definiția cu ID-ul 940686:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. Refl. A potoli o mîncărime, rîcîind pielea cu unghiile sau frecîndu-și corpul de un obiect tare. Pisicuța... nu se putea scărpina și ea ca mine. HOGAȘ, M. N. 160. Dar pustia de purcea... Se scărpină de ulcea, Vărsînd leșia din ea. ȘEZ. V 15. ◊ Expr. A se scărpina în cap (sau în creștetul capului, la ceafă, după ureche) = a face gestul scărpinatului, ca semn de nedumerire, necaz sau încurcătură; a fi nedumerit, încurcat, a nu-i conveni cuiva ceva. Morarul s-a scărpinat la ceafă necăjit. SADOVEANU, M. C. 23. Se mai gîndește și iar se mai socotește, apoi se mai scarpină-n cap... de năcaz. RETEGANUL, P. I 60. S-a scărpinat în cap, stînd puțin la gînduri. CARAGIALE, O. III 41. ◊ Tranz. Îi sătura, îi scărpina sub bărbie. AGÎRBICEANU, S. P. 14. ♦ Tranz. (Glumeț) A trage (cuiva) o bătaie. Pesemne te mănîncă spinarea, cum văd eu; și ia acuș te scarpin, dacă vrei. CREANGĂ, A. 57.