SCÎNTEIOS, -OASĂ, scînteioși, -oase, adj. (Învechit) Strălucitor; scînteietor. Fumuri albe se ridică în văzduhul scînteios. ALECSANDRI, P. III 17. ♦ (Despre ochi) Scînteietor, lucitor, Niște sprîncene lungi și negre pe sub cari luceau în fundul capului doi ochi mici, scînteioși. GANE, N. I 58. Privind fețele cele turburate cu ochi scînteioși, puteai gîci că nu le prea mergea bine. CONTEMPORANUL, III 571. Și văd sub cerul luciu, în zarea-nflăcărată, Zburînd o herghelie de armăsari zmeioși Cu coamele în vînturi, cu ochii scînteioși. ALECSANDRI, P. III 283.