Definiția cu ID-ul 552478:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Satan (Satana), nume dat spiritului rău în diferite religii, căpetenia diavolilor și stăpânul iadului, numit și Belzebut, Belial, Șeitan ș.a. În miturile mai vechi, Satan reprezintă o figură mai complexă, fiind un simbol voalat al inteligenței profunde și iscoditoare sau un agent provocator din însărcinare divină. Numele său ebraic înseamnă „potrivnic” sau „vrăjmaș”, fiind considerat, ca și la greci, ca începător al păcatului atât în cer, cât și în lume.