sanctus s. n.

Sanctus (cuv. lat. „Sfânt”), partea penultimă a misei (1) al cărei text este preluat din Noul Testament (Matei 21,9) și este, din punct de vedere melodic, cel mai adesea melismatică*. De S. aparține și Osana (lat. Hosanna „slavă”), încadrând Benedictus; cel din urmă a devenit parte distinctă a misei (2) polif. Caracterul melismatic primar originar s-a transmis și in S. polif., unde se adopta (mai ales în Osana) stilul fugato* și în general mijloace armonice și instr. grandioase, strălucitoare. ♦ În liturghia* ort., s. este plasat între Simbolul credinței (lat. credo*) și axion*, iar tratarea sa coral-polif., se apropie de aceea a părții echiv. din misă.

SANCTUS, cântec din misa romano-catolică provenit din liturghia iudaică și cântat în continuare la Praefatio.