SAMODIVA s. f. art.. 1. (în credințe și în superstiții populare) Ființă fantastică imaginată ca o femeie foarte frumoasă care ademenește fetele și băieții, pentru a le stoarce puterea, sau care răpește copiii și le provoacă moartea (sugîndu-le sîngele); p. gener. ființă imaginară aducătoare de nenorociri. Cf. DDRF, TDRG. Samodiva... este o zînă de o frumusețe rară care ademenește pe fete sau pe tineri. PAMFILIE, S. V. 25, cf. id. DUȘM. 333, CADE, SCRIBAN, D. Că-n puț era scorpia, Și-afară samodia, Să teme lumea de ea. MATEESCU, B.. 127. Și somodiia așa-m dzîsa: Să mi-ș iasă pan' afară! ARH. FOLK. III, 107. (în imprecații) Minca-te-ar samodiva! ap. CIHAC, II, 95, cf. DDRF, PAMFILIE, S. V. 25. ♦ (Popular) Moarte (1). Moartea personificată ... e numită ... samodiva. CANDREA, F. 260. Moartea, pe care unii o numesc... samodiva, sila samodiva..., este duhul nevăzut care ia sufletul omului. PAMFILIE, DUȘM. 333, cf. CIAUȘANU, V. 196, com. din Turnu Măgurele, UDRESCU, GL. (Regional) Ursită (Drăgășani). I. CR. IV, 187. Du-te de-ți vezi samodiva. ib.
2. (Prin Olt.) Epitet depreciativ pentru o femeie urîtă, rea, prefăcută, cu apucături grosolane. Cf. SCRIBAN, D., CIAUȘANU, V. 196, UDRESCU, GL.