SALERNO, oraș în S Italiei (Campania), situat pe țărmul golfului omonim al M. Tireniene, la 47 km SE de Napoli; 137,7 mii loc. (2003). Port. Șantier naval. Ind. siderurgică, a constr. de mașini, chimică, electrotehnică, textilă, de prelucr. a lemnului, sticlăriei, mat. de constr. (ciment), a ceramicii și alim. Piață agricolă (cereale). Stațiune balneară. Centru turistic. Catedrala San Matteo (sfârșitul sec. 11, reconstruită în sec. 18) în care se află mormintele Sf. Matei și al papei Grigore VII; Domul arabo-normand (1076-1085); bisericile San Giorgio (sec. 18) și Annunziata/Buna Vestire (sec. 18); necropole etrusce (sec. 6-5 î. Hr.). La S. a fost întemeiată o școală de studii medicale (sec. 10), care a funcționat până în 1811, prima de acest fel din Europa. Așezarea a fost fundată, probabil, de etrusci, a devenit colonia romană în anul 197 î. Hr. cu numele Salernum. În anul 646 a intrat în componența unui ducat longobard, iar în 839 a devenit capitala unui principat independent. A cunoscut o perioadă de mare prosperitate în timpul lui Guaimario V, duce al Calabriei și Pugliei (1027-1052). Cucerit de normanzii conduși de Robert Guisgard (1076), care și l-a făcut capitală. De-a lungul Ev. med. a existat ca feud aparținând familiilor Colonna, Orsini și Sanseverino. În 1632 a fost încorporat în Regatul de Napoli. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 9 sept. 1943, la S de oraș, forțele anglo-americane au efectuat o debarcare pentru a grăbi eliberarea orașului Napoli, purtându-se lupte grele împotriva trupelor germane. Sediu al guvernului condus de Pietro Badaglio (apr.-mai 1944).