Definiția cu ID-ul 940242:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂRÁC, -Ă, săraci, -e, adj. (În opoziție cu bogat) 1. (Despre oameni) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. Era odată un om sărac, sărac... n-avea nici casă, nici masă. SBIERA, P. 243. Ei erau atît de săraci, încît n-aveau după ce bea apă. ISPIRESCU, L. 174. Voinicel și sprintenel, Dar sărac ca vai de el. ALECSANDRI, P. P. 105. La omul sărac nici boii nu trag.Expr. Sărac lipit (pămîntului) v. lipit. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămînă săraci, decît să se îmbogățească prin mijloace incorecte. Mai bine să fiu sărac și curat, decît bogat și hulit de lume. ALECSANDRI, T. 65. ◊ (Substantivat) Dă-mă și dupun sărac, Numai să trăiesc cu drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 275. ♦ (Substantivat) Cerșetor. De-acum vor fi și ei bogați... Și vor avea și ei ce da Săracilor de-acum. COȘBUC, P. I 110. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. Au trecut ani la mijloc, și viața s-a scurs liniștită în casa săracă. DUNĂREANU, CH. 9. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat de oameni puțin avuți. 3. Lipsit de..., fără. Fratele cel sărac – sărac să fie de păcate – tot avea și el o păreche de boi. CREANGĂ, P. 37. Sărac de bunuri, frumusețe și spirit. EMINESCU, N. 72. ◊ Expr. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de agerime, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. Legume sărace în vitamine.Văzduhul era tot mai uscat și mai sărac în aer. DUMITRIU, P. F. 10. ♦ (Despre pămînt) Lipsit de componenții care îl fac propriu pentru agricultură; neproductiv, neroditor. Pămîntul de pe dealul Stănicuțului e sărac, dă roade puține. STANCU, D. 171. ♦ Fig. Lipsit de conținut, neexpresiv. Stil sărac. 4. (Exprimă o stare afectivă, de obicei compătimire, față de cineva sau de ceva) Vrednic de milă; biet, sărman, nenorocit. Turcului nu i-i atît de Tomșa, cît de lîna pe care o tunde de pe săraca țară ca de pe-o oaie. SADOVEANU, O. VII 148. Săraci ochișorii mei, Multă lume văz cu ei, Dar nu văz oameni de-ai mei... Sărac piciorușul meu De te-ai vedea-n satul meu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ (Substantivat) Dar, săracul, era în cele de pe urmă minute. NEGRUZZI, S. I 62. Cum nu i-au fost milă de bietul dobitoc?... săracul, nevinovat fiind, l-au omorît. DRĂGHICI, R. 65. ◊ (Substantivat, în expr., variind după gen, de obicei și după număr) Săracul (sau sărac) de mine (de tine etc.) = bietul de mine (de tine etc.). Să fiu chiar șchioapă, ce-i apoi? Că ce ți-e drag, tot drag rămîne!Eu nu zic ba! Dar uite, joi Ni-e nunta, dragă, e ca mîne – Tu cum să joci? Sărac de noi! Să stai la masă-ntre bătrîne. COȘBUC, P. I 182. Na, c-am pățit-o, săracul de mine! ALECSANDRI, T. 381. Dacă nu ne-om jălui la d-ta... la cine să rîdicăm glasul, săracii de noi! id. T. I 170. ◊ (Epitetul e atribuit obiectului care pricinuiește starea de compătimire) Săracă străinătate, Mult ești plină de păcate Și n-am maică să mă cate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. ◊ (Exprimă simpatie, uneori cu o nuanță de ironie) Vai sărace poloboace, de te-ai face mai încoace! CREANGĂ, A. 139. Sărac plug cu șese boi, Dragu-mi-i mie de voi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 27. – Variante: sireác, -ă (C. PETRESCU, Î. II 130, VLAHUȚĂ, CL. 116, CARAGIALE, O. I 54), (regional) săreác, -ă (SBIERA, P. 288, ȘEZ. II 79) adj.