sărăpanie sf [At: PAȘCA, GL. / V: ~ane / E: ns cf sărăcan] (Trs) Sărăcie (3).

sărăpane sf vz sărăpanie^[1] corectat(ă)

SĂRĂPANIE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.

sărăpanie s. v. LIPSĂ. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.

sărăpánie, sărăpanii, s.f. Sărăcie: „Bate-te sărăpania de om nebun ce ești” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 273). (Trans.). – Cf. sărăcan (MDA); din sărăcie, sărac, prin contaminare cu un alt termen.

sărăpanie, sărăpanii, s.f. – Sărăcie: „Știi sărăpania ce-i acolo, că toate le întoarnă prin pod” (Bilțiu, 1999: 406). (Trans.). – Cf. sărăcan (MDA); din sărăcie, sărac (< sl. sirakŭ), prin contaminare cu un alt termen.

sărăpanie, sărăpanii, s.f. – Sărăcie: „Știi sărăpania ce-i acolo, că toate le întoarnă prin pod” (Bilțiu 1999: 406) – Din sărăcie, sărac (< sl. sirakŭ), prin contaminare cu un alt termen.