rășchitor sn [At: KLEIN, D. 412 / V: (îrg) răsc~, (reg) răschitoare sf, ~iet~ (Pl: și: ~ietori sm) snm, răschi~, ~oare sf, ~iit~, râc~, râschitoare sf, râsc~, râșchii~, râșchitoare sf, râș~ (Pl și: râșchitori sm) snm, reschitoare sf, res~, reș~, risc~, rispi~ (sgp) sn, rișchitoare sf, riș~, rișpi~, rusc~ / Pl: ~oare / E: rășchia + -tor] 1 Unealtă pe care se deapănă tortul de pe fus sau de pe ghem, pentru a-l face jurebie Si: (reg) râșchi. 2 (Reg; de obicei îcs) De-a rășchitorilea sau d-a rischitorul Joc de copii în care doi se prind spate la spate, iar unul dintre ei, aplecându-se, îl ridică pe celălalt în spinare cu fața în sus. 3 (Reg; dep; îf rășchitor) Om slab și înalt. 4 (Lpl) Picioare lungi și subțiri. 5 (Reg) Cantitate de fire care se pune o dată pe rășchitor (1).