rătăcit, ~ă [At: N. TEST. (1648), 291/28 / Pl: ~iți, ~e / E: rătăci] 1 a Care a pierdut drumul bun. 2 a Care a greșit direcția. 3 sf (Reg; îlav) De-a ~a Fără o țintă precisă. 4 a Care s-a îndepărtat (de un grup) Si: răzleț (1). 5 a Singuratic. 6 a (D. drumuri) Întortocheat și ocolitor. 7 sm (Reg; îs) Drumu' ~iților Calea Lactee. 8 a (Îs) Calea ~ă Calea Lactee. 9 s (Îas) Cusătură nedefinită mai îndeaproape. 10-11 smf, a (Persoană) care rătăcește din loc în loc Si: hoinar (3-4), pribeag. 12 a Despre care nu se știe unde se află Si: pierdut. 13 a Care a ajuns într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se găsească. 14-15 smf, a (Înv) (Persoană) care s-a înstrăinat de credință. 16-17 smf, a (Persoană) care a păcătuit. 18 a Eronat (2). 19 a (Rar) Indus în eroare. 20-21 smf, a (Fig) (Persoană) care greșește prin purtare, prin atitudine. 22 a Dezorientat (1). 23-24 smf, a (Fig) (Persoană) care a pierdut controlul, judecata. 25-26 smf, a (Fig) (Persoană) cu mintea tulburată. 27 a (Fig; d. minte) Tulburat. 28 a (Fig; d. privire) Care se mută dintr-un punct în altul, exprimând nedumerire, nesiguranță, tulburare. 29 a (Fig; d. privire) Care se fixează în gol. 30 a (Fig; d. înfățișare, atitudine etc.) Pierdut. 31 a (Rar; d. voce) Slabă și șovăitoare. corectat(ă)