răsmeriță (-țe), s. f. – Rebeliune, răscoală. – Var. răsmiriță, răzmeriță. Sl. razmirica „război” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 197; Berneker, II, 61), din sl. rasmirije „vrajbă” < mirŭ „pace”, cf. mir. – Der. răsmeriți, vb. refl. (înv., a se răscula); răsmericios, adj. (înv., agitat).