răpire¹ sf [At: PRAV. 189 / V: (înv) hr~ / Pl: ~ri / E: răpi²] 1 Luare cu forța a unei ființe din locul unde se află și ducerea ei în altă parte Si: (înv) răpit¹ (1), răpitură (1). 2 Luare cu forța a unui bun material Si: jefuire, prădare, (înv) răpiciune¹ (1), răpit¹ (2), răpitură (2), răpștire (3), (îvr) răpștit¹. 3 (Fig; ccr) Obiect luat cu forța. 4 (Fig) Încântare. 5 (Înv) Pornire nestăpânită Si: (înv) răpit¹ (3).