răcoanță sf [At: ALR SN II h 357/574 / V: rochin-, roc~ / Pl: ~țe / E: mg raconka] (Trs; Mol; mpl) 1 Țeapă la sanie sau la car, înlocuind loitrele. 2 Fiecare dintre drugii de fier prinși vertical de perinocul vagonetului de cărat bușteni. 3 Întregul șir de drugi care sprijină încărcătura vagonetului de cărat bușteni. 4 Stinghie sau rezemătoare laterală care permite încărcarea unui vagon cu bușteni sau cu scânduri peste nivelul vagonului.