RUPTĂ s. f. (Mold.) (În evul mediu, în Țările Române) Sumă de bani depusă anual de contribuabili în visteria statului. Scos-au Nicolae-Vodă rupta pe toată țara și pe mazili. NCL II, 299. Și scoasă și ruptă pe țară, de-i aședza pre oameni pre putință. NECULCE; cf. N. COSTIN. Etimologie: rupe. Cf. adău, ajutorință, răsură², ruptoare, s a t a r a.