Definiția cu ID-ul 361198:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
RUNC, runcuri, s. n. Loc despădurit sau lăzuit întrebuințat ca pășune sau ogor; poiană în pădure la munte, curătură (1). (din lat. runcus; cf. lat. runcatio) [def. DLRLC]