14 definiții pentru rucaviță
din care- explicative (8)
- relaționale (2)
- etimologice (1)
- enciclopedice (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
rucaviță sf [At: (a. 1681) HEM 495 / V: ~veță, ruga~, ~acv~, roc~ (Pl: rocavițe) / Pl: ~țe / E: slv рȢкавица] (Înv; mpl) Fiecare dintre cele două bucăți de stofa cu care se strâng mânecile stiharului, purtate de preot în timpul slujbei bisericești Si: mânecar, mânecuță, naracliță.
rucáviță f., pl. e (rus. rukavica, mănușă. V. rocodele). Pl. Mînecuțe preuțeștĭ întrebuințate în oficiŭ. – Vechĭ și narácliță și -ácviță (vsl. naronkvica și narakvica). V. mitenă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rocaviță sf vz rucaviță
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
rucacviță sf vz rucaviță
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
rucaveță sf vz rucaviță
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
rugaviță sf vz rucaviță
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
rucavițe f. pl. mânecările preotului și diaconului. [Rus. RUKAVIȚA, mânecă].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
mînecúță f., pl. e (d. mînecă). Pl. Un fel de manșete brodate cu aur (numite și rucavițe) pe care le poartă preuțiĭ cînd oficiază.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
RUCAVIȚĂ s. (BIS.) mânecar, mânecuță, (înv.) naracliță.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RUCAVIȚĂ s. (BIS.) mînecar, mînecuță, (înv.) naracliță.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
rucaviță (-țe), s. f. – Mînecuță la costumul preoțesc. – Mr. racaviță „manșetă”. Sl. rąkavica „mănușă” (Cihac, II, 320), din rąka „mînă”, cf. răcodelie, rîncă.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
rucaviță, rucavițe s. f. (Înv.; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două bucăți de stofă, cusute cu fire, cu care se strâng mânecile stiharului purtat de diaconi, preoți și arhierei la slujbele bisericești; mânecuță, mânecar, naracliță. [Var.: rucaveță, rugaviță, rocaviță s. f.] – Din sl. rukavița.
- sursa: D.Religios (1994)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
rocaviță s. f. v. rucaviță.
- sursa: D.Religios (1994)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
rugaviță s. f. v. rucaviță.
- sursa: D.Religios (1994)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |