rozár, rozare, (rozariu), s.n. 1. Legătură de mărgele folosită de enoriașii bisericii creștine în timpul rugăciunilor; mătănii: „(În vinerea mare de Paști, la biserică) prima dată fac rozariu anilor de născători, apoi rozariu Tatălui ceresc, apoi rozariu lacrimilor, apoi rozariu Spiritului Sfânt” (Bilțiu, 2009: 104). 2. Rugăciune. – Din lat. rosarium „câmp de trandafiri” (MDA), it. rosario „rozar, mătănii”, fr. rosaire (DEX).