ROTÓR (< fr., engl. {i}; {s} lat. rotator „cel care învârtește”) s. n. 1. (TEHN.) Organ rotitor al unei mașini de forță motoare sau generatoare, cu ajutorul căruia, la mașinile motoare, energia fluidului motor se transformă în energie mecanică de rotație, iar la mașinile generatoare energia mecanică de rotație se transformă în energie a fluidului deplasat. R. este prevăzut cu elemente speciale (palete, cupe etc.) active în contact cu fluidul de lucru (aburii, apa etc.). 2. (ELT.) Subansamblu rotitor al mașinilor electrice, având funcțiunea de indus sau de inductor (la mașini sincrone); este prevăzut cu înfășurări electrice, cu poli etc.