RONDÓ (< it., fr.) s. n. 1. Formă muzicală instrumentală, bazată pe revenirea periodică a unei teme principale (refren), care alternează cu diferite alte teme (cuplete sau episoade), frecventă în sec. 17 și 18. Apare în creațiile lui Bach, Mozart, Haydn, Beethoven. 2. Poezie lirică de formă fixă alcătuită din 15 versuri în trei strofe (prima în cinci versuri, a doua un catren și ultima de șase versuri); constituie o variantă de rondel.