românire (rumânire) 1. Acțiune de traducere a textului cântărilor bisericești, începând din sec. 18. R. a culminat în sec. trecut prin tipăriturile lui Macarie Ieromonahul. 2. Adaptare a textului românesc la melodia gr., prin ajustarea acesteia și prin introducerea unor formule noi, o dată cu care s-au strecurat și influențele autohtone în cântarea de tip bizantin*.