Romantism (< fr. romantisme) Mișcare artistică și literară cu multiple accepții dezvoltată în primele decenii ale secolului al XlX-lea, în Europa (Franța, Anglia, Germania), extinsă și în alte continente, și care s-a manifestat și în muzică, pictură, precum și în istorie, filozofie, lingvistică, estetică etc. Romantismul, datorilă diversității faptelor de artă comportînd sensuri dealtfel diferite, s-a afirmat ca o reacție față de clasicism, prin negarea legilor rigide ale acestuia, legi care diriguiau creația scriitorilor. În locul legilor fixe de creație, romantismul proclamă principiul revoluționar al libertății de creație, urmărind emanciparea limbii și eliberarea poeziei. Caracteristice acestui curent literar sînt: aspirația spre originalitatea și libertatea formelor; expansiunea eului individual, a subiectivismului, de unde rezuită primatul sentimentului, al pasiunii, al fanteziei, care au dat un deosebit impuls poeziei lirice; evadarea în ținuturi exotice și refugiul în trecutul istoric; aprecierea valorilor specific naționale și îndeosebi a folclorului; folosirea antitezei în poezie și în construirea personajelor; lărgirea și îmbogățirea limbii literare, prin includerea limbii populare, a provincialismelor și arhaismelor. Promovînd poezia lirică, îndeosebi, dar și dramaturgia și proza, romantismul a creat noi specii ca: meditația, (v.) elegia, (v.) poemul filosofic, (v.) apoi drama (v.) și nuvela istorică (v.) etc., permițîmd amestecul genurilor, introducerea liricului în roman, eseu, critică. Reprezentanți de seamă ai romantismului: V. Hugo, Lamartine, Yigny, Musset (în literatura franceză); Schiller, Heine, Grimm (în literatura germană); Byron și Shelley (în literatura engleză); Manzoni, Leopardi (în literatura italiană); Pușkin, Lermontov (în literatura rusă). În literatura română, romantismul s-a afirmat în trei etape: romantismul scriitorilor pașoptisti (1840-1870), un romantism activ, militant, reprezentat prin: Gr. Alexandrescu, I.E. Rădulescu, N. Bălcescu, C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, Alecu Russo, Al. Odobescu, B.P. Hasdeu; romantismul eminescian, ultimă afirmare a romantismului universal; romanlismul posteminescian, reprezentat alături de semănătorism și simbolism prin scriitori ca: Al. Macedonski, B. Șt. Delavrancea, Al. Vlahuță, O. Goga, Șt. O. Iosif ș.a. Prelungiri și ecouri ale romantismului au stăruit și în etapele ulterioare.