Roland Nume care în Occident, sub diferite forme, se bucură de o deosebită favoare de multe secole, Roland este de origine germanică și apare în izvoare încă de la finele sec. 8. Forma veche Hrodland, ca majoritatea antroponimelor de aceeași origine, este rezultatul unei compuneri, cele două elemente, hrod- și -land obișnuite în onomastica germanică: hrod-, hroth- sau hlod- înseamna „faimă, glorie” și apare în → Clotilda; Ludovic; Robert; Rudolf etc. (aceeași origine are și un prenume feminin curent în Germania, Ruth, care poate fi însă și biblic), iar -land este o formă a lui nand sau *nanths „îndrăzneț, curajos”, ca în Ferdinand sau Fernand. Formele actuale din limbile romanice occidentale continuă o formă latinizată din evul mediu Rolándus (din Rodilandus, Rodelandus). Neavînd de a face cu un nume calendaristic, popularitatea de care se bucură Roland se explică în exclusivitate prin influența onomasticii literare. Purtat în sec. 8 de unul dintre cei 12 pairi ai lui Carol del Mare, Roland era comandantul ariergărzii france, distrusă la Roncevaux, în 778, de basci. Faptele sale de glorie au inspirat numeroase creații epice, printre care celebrul poem Chanson de Roland, numele eroului devenind astfel un simbol al calităților cavalerului medieval. O contribuție importantă la răspîndirea numelui, de astădată în Italia, a adus-o cunoscutul Orlando furioso a lui Ariosto, care a ales pentru eroul său forma sub care Roland circula în Toscana. Și pentru că am ajuns la Orlando este interesant să amintim că acest nume este cunoscut în Țara Românească încă din sec. 15, cînd apare prima oară în documente (la 1488) toponimul Urlăndești (iar ceva mai tîrziu, sub forma Orlîndești). Numele nu a început să fie folosit de români decît mult mai tîrziu și foarte rar, în epoca noastră, sub forma Roland, fem. Rolánda. ☐ Engl. Roland, fr. Rol(l)and, fem. Rolande, germ. Roland, it. Orlando, Rolando, magh. Roland, Lorand, Lorant, bg. Orlando etc.