Definiția cu ID-ul 930288:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ROL s. n. (< fr. rôle, germ. Rolle): atribuție, sarcină, semnificație de ordin semantic sau lingvistic (fonetic, lexicologic, ortografic, morfologic sau sintactic relațional), pe care o poate avea un element lingvistic. Astfel, se poate vorbi despre r. unor sunete în schimbarea sensului cuvintelor; al accentului în diferențierea unor omonime; al intonației suplimentare în diferențierea imperativului de indicativ; al semnelor de ortografie și al desinențelor; al articolelor; al particulelor din structura numeralelor ordinale, a pronumelor demonstrative și a adverbelor; al prepozițiilor și al locuțiunilor prepoziționale; al conjuncțiilor și al locuțiunilor conjuncționale; al pronumelor și adjectivelor relative în frază; al adverbelor relative în frază etc. Adeseori, termenul rol este echivalat (nerecomandabil) cu termenul de funcție sintactică, atunci când se are în vedere semnificația sintactică funcțională a unor părți de vorbire, adică posibilitatea acestora de a deveni părți de propoziție (principale sau secundare). În acest caz, sintagma (nerecomandabilă) rol sintactic este sinonimă cu sintagma funcție sintactică.