Definiția cu ID-ul 930735:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÓȘU3, -IE, roșii, adj. (Și în forma roș, -ă) I. 1. De culoarea sîngelui. Și colo, departe, departe, de unde izvorăște Suceava, cerul e roșu, parc-ar arde o cetate. DELAVRANCEA, A. 107. Mergînd el așa... dă de un măr mare cu niște mere roșii ca focul. RETEGANUL, P. II 77. ◊ (Urmat de alt adjectiv care precizează nuanța) O geană roșă-aurie mai sclipește pe cer. BART, S. M. 13. Costumul lui... e compus, într-acel portret, de un anteriu de sevai roș-gălbui. ODOBESCU, S. I 262. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu, p. ext. cu orice culoare), tradiționale la creștini de paști. Pătlăgea roșie (și substantivat, f.) v. pătlăgea. Pămînt roșu = tip de sol de culoare roșiatică (întîlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). Brad-roșu v. brad. Fir roșu v. fir. ♦ (Adverbial) Cu roșu, în roșu. Fata se arătă sprintenă, cu cămașă albă și catrință neagră vrîstată roș. SADOVEANU, B. 21. 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. Cu spînul tot am dus-o, cum am dus-o, cîne-cînește pînă acum. Dar cu omul roș nu știu zău la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. Am un bou roșu, unde se pune de se culcă o dată, într-un an i se cunoaște locul (Focul). ◊ Pieile-roșii v. piele. 3. De culoare rumenă-aprinsă (din cauza afluenței de sînge sau a unui defect de circulație). Era voinic, roșu la față. DUMITRIU, N. 18. Nasul tău prea e roșu. DELAVRANCEA, O. II 178. Vai, mîndruță, albă ești, frumoasă ești; Dar ești albă de albele, Roșie de rumenele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439. ◊ (Întărit prin comparații) Pînă eram pe sub codru, Eram roșu ca și măru. BIBICESCU, P. P. 165. Badea meu, tînăr copil, Roșu ca un trandafir. Din obraz îi pică sînge, Unde-l văz inima-mi plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. Avea ochii veșnic roșii de plîns ascuns. REBREANU, I. 114. ♦ Îmbujorat la față (din cauza unui aflux de sînge provocat de o emoție, de un sentiment). Roșie ca focul de rușine. REBREANU, I. 19. Smărăndița se făcea roșie ca sfecla, ceilalți rîdeau. VLAHUȚĂ, O. A. III 14. Fiul craiului, cel mai mic, făcîndu-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa. CREANGĂ, P. 189. Ea-și acopere cu mîna fața roșă de sfială. EMINESCU, O. I 82. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. [Podul rulant] își schimbă de la sine direcția, purtînd peste capetele a sute de muncitori un trup de fier roșu. SAHIA, N. 33. Dă foc casei de aramă... de se face casa roșă cum e jăraticul. CREANGĂ, O. A. 251. ◊ Fier roșu = fier incandescent cu care se înfierează animalele (odinioară sclavii și ocnașii). Calificația ce da persoanelor despre care vorbea era atît de ingenioasă, încît ai fi zis că le pune un fier roșu pe frunte. BOLINTINEANU, O. 378. 5. (Învechit, în expr.) Ban roșu v. ban1 (2). II. Fig. Inspirat sau pătruns de idei revoluționare; creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă, bolșevică). Mult te-ai schimbat în opiniile politice!... Ar zice cineva că ești roșu! Toată țara este roșie. BOLINTINEANU, O. 457. ◊ Fig. Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț. EMINESCU, O. I 62. ◊ Gărzile Roșii = detașamente revoluționare de muncitori, organizate în Rusia în timpul revoluției din 1917. Armata Roșie v. armată. Colț roșu v. colț (I 2). – Variantă: (Mold.) roș, -ă, roși, adj.