ridicător, ~oare [At: PSAFT. HUR. 12^v/2 / V: (înv) ~iu, răd~, (îvr) rădicătoriu / Pl: ~i, ~oare / E: ridica + -tor] 1-2 sm, a (Înv) (Persoană) care ia de jos (ceva) și poartă (cu forța brațelor). 3-4 sn, a (Obiect) care (se) înalță. 5 sm (Înv; fig) Sprijinitor. 6 sm (Înv; fig) Salvator. 7-8 sm, a (Înv; fig) (Persoană) care pune (pe cineva) pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al respectului, al aprecierii. 10 sm, a (Persoană) care se înalță în grad, în rang. 11 a (Înv; d. accent) Care face ca sunetele să devină mai înalte, mai ascuțite. 12-13 sm, a (Înv) (Persoană) care îndeamnă la revoltă. 14 snf (Înv) Pârghie. 15 sn (Reg) Dispozitiv cu ajutorul căruia se reglează înălțimea pietrelor morii, pentru a obține, după voie, faină mai fină sau mai granulată Si: (reg) calul (23) buhaiului, podoimă, posadă. 16 sn Dispozitiv folosit la combinele de cereale pentru ridicarea și adunarea plantelor căzute sau a celor tăiate în timpul recoltării. 17 sn (Reg) Grăunțar. 18 sn (Reg) Parte a morii pe care se ridică piatra pentru a o fereca Si: (reg) buhai (11), capră (29), cumpănă. 19 sn Parte a pivei nedefinită mai îndeaproape.

RIDICĂTÓR ~oáre n. (la combine) Mecanism folosit la ridicarea și adunarea plantelor căzute sau a celor tăiate în timpul recoltării. / a ridica + suf. ~ător

rădicător sn vz ridicător

rădicătoriu, ~oare a, sn vz ridicător

ridicătoriu, ~oare a vz ridicător

ridicător s. n., pl. ridicătoare

ridicător s. n., pl. ridicătoare

ridicătór s. n., pl. ridicătoáre