Definiția cu ID-ul 784662:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RICHIER [riʃié], Germaine (1904-1959), sculptor francez. A pornit de la o viziune de factură clasicizantă, evoluând spre o tematică în care erau cuprinse animale ce, prin tradiție, menesc răul – lilieci, broaște râioase, păianjeni. A abordat apoi o sculptură – folosind cu predilecție bronzul – reprezentând făpturi umane cu înfățișare grotescă sau tragică, apropiindu-se astfel programatic de expresionism.