REȘIȚA 1. Culoarul Reșiței, culoar depresionar de natură tectonică, cu orientare NE-SV, situat între m-ții Semenicului și Aninei (în E) și munții Dognecei (în V). Este alcătuit din trei compartimente, despărțite de dealuri de 300-400 m alt.; depr. Ezeriș în N, depr. R. în centru și depr. Lupac în S. Bine populat, intens despădurit, străbătut de căi de comunicație. 2. Municipiu, reșed. jud. Caraș-Severin, situat în depr. omonimă, pe cursul superior al răului Bârzava; 86.275 loc. (2005). Stație finală de c. f. Nod rutier. Expl. de huilă (în localit. componente Doman și Secu) și de calcar (Doman). Termocentrală (din 1965). Vechi centru siderurgic (1769-1771) care produce fontă, oțel și laminate. Constr. metalice grele, de mașini și utilaje. Uzină cocsochimică; întreprinderi textile, de mat. de constr. și alim. Centru pomicol. Muzeu județean cu secții de istorie și arheologie, etnografie, de artă românească contemporană și de numismatică. Muzeul locomotivelor cu abur (1972). Biblioteca județeană „Paul Iorgovici” (1952). Teatrul municipal „G.A. Petculescu”; orchestră profesionistă de muzică populară. Universitatea „Eftimie Murgu”, cu două facultăți. Parc zoologic. Localitatea s-a dezvoltat pe vatra unei vechi așezări, datând din vremea romanilor. În cartierul Surduc au fost descoperite vestigiile unui castru roman (sec. 2-3), fortificat cu agger și două șanțuri. Prima mențiune documentară datează din sec. 15. S-a dezvoltat ca centru industrial după 1769 când au fost instalate primele furnale. Declarat municipiu la 17 febr. 1968. Catedrala ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul (sec. 19); biserica evanghelică (sec. 19); biserica romano-catolică (1848); cazinoul german (1862); cazinoul român (sec. 20); clădirea vechii poște (1912); Palatul Cultural (1928).