RESTAURÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat (ex. restaurarea Bourbonilor în Franța, 1814-1830, a Stuarților în Anglia, 1660-1714). 2. Stil în arta franceză din epoca r. (1); face trecerea între stilurile Empire și Ludovic-Filip, menținând inspirația din arata Antic., dar, sub influența romantismului, manifestă și interesul pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. S-a caracterizat prin linii ușor curbate, forme rotunjite, ornamente grațioase. 3. Epocă în istoria literaturii engleze, urmând perioadei elisabetane și promovând clasicismul (J. Dryden, S. Butler ș.a.).