restaurație s. f. (pol.) (După 1989) Revenirea la putere a neocomuniștilor, recomunizare ◊ „«Restaurația» realizată prin acapararea feroce a puterii și legitimată prin «alegerile» din 20 mai 1990 a creat condițiile ideale pentru refacerea fațadei.” R.lit. 21 II 91 p. 4. ◊ „Restaurația. La vremuri noi – eșalonul doi.” R.l. 19 VIII 93 p. 11. ◊ „Un proces de restaurație cripto-comunistă sub oblăduirea puterii actuale.” R.lit. 4/96 p. 3; v. și 11/92 p. 3, Calende V 93 p. 10, D. 33/93 p. 3, ◊ „22” 41/93 p. 9; v. și recomunizare (cf. fr. restauration; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)