repertoriu (< fr. répertoire „listă-reper”) 1. Suma lucrărilor muzicale executate de un solist* sau un ansamblu*. Alcătuirea unui r. se face în funcție de preferințe, posibilități tehnice, afinități temperamentale și cerințe ale publicului. Există și o specializare în formarea unui r. (r. național, r. tradițional, r. pe epoci) 2. (în folc. rom.) Totalitatea producțiilor artistice (de muzică vocală, instr. dramatice, coregrafice) create și acceptate de popor. După funcție, conținut muzical și poetic, r. se grupează în următoarele categorii: r. legat de viața de familie, de momentele importante din viața individului: cântecele, jocurile, orațiile* și strigăturile* de nuntă, cântecul de înmormântare (bocetele*) și cântecele funebre cu caracter ceremonial și ritual (cântecul bradului*, zorile*, cântecele de petrecut, de priveghi* etc.); r. legat de date calendaristice, de munca agrară și păstorească, a. (în perioada de iarnă): colindele*, cântecele de stea, precum și cântecele și jocurile incluse în manifestările dramatice complexe (capra*, teatrul profan și religios – v. irozi – „junii”), b. (în perioada primăvară-vară): cântecele de seceră (cununa*, Dealul Mohului*, drăgaica*, lazărul*), cântecele de secetă (caloianul*, paparuda*), cântecele de șezătoare; r. nelegat de un prilej anumit: cântecul (I, 1) propriu-zis (liric), doina*, balada (IV) (cântecul bătrânesc), jocurile* pop. (vocal și înstr.), cîntecele și jocurile de copii*, genurile instr. „de ascultat” „când ciobanul și-a pierdut oile”. O categorie aparte o reprezintă r. păstoresc (v. și semnul (2)). În decursul timpului, pentru a corespunde nevoilor spirituale ale colectivității, r. se actualizează, prin suprapuneri de genuri (I, 3), prin eliminări ale unora dintre elemente etc.