REDUPLICARE s. f. (< reduplica < it., lat. reduplicare): dublare, repetare a unei silabe din rădăcina unui verb, pentru a-i da altă valoare temporală. Astfel, formele dădui, stătui, dădeam, stăteam, dădusem, stătusem sunt forme reduplicate, deoarece au în plus o silabă în raport cu formele de infinitiv: da, sta sau cu cele de prezent indicativ: dau, stau. Cele de la imperfect și mai mult ca perfect sunt formate prin analogie cu cele de la perfect. În cazul imperfectului, r. evită confuzia cu prezentul (să se compare: dădeai – dai, stăteai – stai, dădeați – dați și stăteați – stați).