recuplare s. f. Cuplare intervenită după o perioadă de decuplare ◊ „Ora 23,35. Recuplarea a reușit perfect! La centrul de la Huston au fost însă câteva momente de «suspense», datorită faptului că joncțiunea s-a realizat în timp ce modulul și nava-mamă se aflau în partea invizibilă a Lunii, ceea ce a provocat deteriorarea comunicațiilor radio.” Sc. 22 VII 69 p. 6 (din re- + cuplare; cf. fr. rattachement; DT)