2 intrări

O definiție


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

rectitorí, rectitoresc vb. IV Tranz. A ctitori din nou. – Din pref. re- + ctitori.

Intrare: rectitorire
rectitorire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rectitorire
  • rectitorirea
plural
  • rectitoriri
  • rectitoririle
genitiv-dativ singular
  • rectitoriri
  • rectitoririi
plural
  • rectitoriri
  • rectitoririlor
vocativ singular
plural
Intrare: rectitori
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rectitori
  • rectitorire
  • rectitorit
  • rectitoritu‑
  • rectitorind
  • rectitorindu‑
singular plural
  • rectitorește
  • rectitoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rectitoresc
(să)
  • rectitoresc
  • rectitoream
  • rectitorii
  • rectitorisem
a II-a (tu)
  • rectitorești
(să)
  • rectitorești
  • rectitoreai
  • rectitoriși
  • rectitoriseși
a III-a (el, ea)
  • rectitorește
(să)
  • rectitorească
  • rectitorea
  • rectitori
  • rectitorise
plural I (noi)
  • rectitorim
(să)
  • rectitorim
  • rectitoream
  • rectitorirăm
  • rectitoriserăm
  • rectitorisem
a II-a (voi)
  • rectitoriți
(să)
  • rectitoriți
  • rectitoreați
  • rectitorirăți
  • rectitoriserăți
  • rectitoriseți
a III-a (ei, ele)
  • rectitoresc
(să)
  • rectitorească
  • rectitoreau
  • rectitori
  • rectitoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)