O definiție pentru rectitorire
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
rectitori, rectitoresc vb. IV Tranz. A ctitori din nou. – Din pref. re- + ctitori.
Intrare: rectitorire
rectitorire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||