RECITATÍV (< fr.) s. n. Gen al muzicii vocale (cu sau fără acompaniament instrumental) care, prin intonația și ritmica asemănătoare vorbirii, se apropie de declamație și care, în operă, comentează acțiunea și face legătura între arii; de asemenea, joacă un rol important în oratoriu. Apărut în Italia, în sec, 16, a fost utilizat de Monteverdi, care l-a perfecționat ducându-l la o expresivitate dramatică inedită. După o perioadă de decădere, a recâștigat în dramatism și expresivitate prin creațiile lui Bellini și Verdi.