rechiziție sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 316 / V: (înv) ~iune, recvi~, (reg) ~chez~ / S și: recui~ / Pl: ~ii / E: ger Requisition, fr réquisition] 1 Măsură excepțională prin care un organ al administrației de stat obligă pe cetățeni la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile (contra plată) pentru nevoile armatei sau ale statului Si: (înv) recrutație (2). 2 (Îla) De (sau din) ~ Luat prin rechiziție (1). 3 (Îvr) Cerere (21).