Definiția cu ID-ul 929391:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a nu lăsa să plece, să iasă etc.; a opri, a împiedica de la ceva. Annie e destul de voluntară, și are destul tact ca să știe cum să-l rețină acasă. C. PETRESCU, C. V. 193. Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi, Și fără ca să aibă un frîu spre a-l reține, Cu nimenea, să-i spuie ce este rău sau bine. MACEDONSKI, O. I 258. ♦ A lipsi temporar pe cineva de libertate, a închide (în vederea unor cercetări judiciare etc.). Delincventul a fost reținut.Fig. A stăpîni, a înfrîna. Îmi rețin mînia.Simțind că o revoltă neputincioasă îl înăbușă, doctorul, reținîndu-și lacrimile, se ridică încet, apropiindu-se de pat. BART, E. 388. ◊ Refl. Îi venea să plîngă, dar s-a reținut. 2. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. A reține talonul unui bilet. 3. (Cu privire la un bilet, la un loc într-o sală de spectacol, într-un tren etc.) A opri dinainte, a rezerva. A reținut un loc la operă. A reținut o cameră la hotel. 4. A nu achita o parte din drepturile bănești sau dintr-o sumă de bani datorată cuiva; a popri. 5. A ține minte, a-și aminti, a-și întipări în minte ceva, a nu fi uitat ceva. Ochii se deschid mari cătînd a reține cu vederea corpul acela negru care dispare înghițit de valuri. BART, S. M. 19. – Variantă: rețineá vb. II.