RAPSODIE (< fr. rhapsodie < gr. rhapsodia < rhaptein, a coase și ode, cîntec) În antichitate, creație epică, recitată de un rapsod, în acompaniament de liră sau țiteră. Termenul rapsodie mai este folosit și pentru acele culegeri de fragmente din poemele lui Homer, cum și pentru creațiile lirice în versuri, caracteristice prin bogata fantezie și discretul sentimentalism al poetului, ca, de exemplu, rapsodiile lui G. Topîrceanu (Rapsodii de toamnă, Rapsodii de primăvară). Rapsodia, ca poezie, satisface emotiv și melodic întocmai ca rapsodiile muzicale. Ex. A trecu întîi o boare Pe deasupra viilor Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fînețele. Toate florile șoptiră, Întorcîndu-și fețele. Un salcîm privi spre munte Mîndru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură, Mai tîrziu, o coțofană Fără ocupație A adus o veste-n goană Și-a făcut senzație: Cică-n munte, la povarnă, Plopii și răsurile Spun că vine-un vînt de iarnă Răscolind pădurile. Și-auzind din depărtare Vocea lui tiranică, Toți ciulinii pe cărare Fug cuprinși de panică... Zvonul prin livezi coboară. Colo jos, pe mlaștină, S-a-ntîlnit un pui de cioară C-un bîtlan de baștină. Și din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie! (G. Topîrceanu, Rapsodii de toamnă)