radiotelefon s. n. (comunic.) Telefon fără fir care asigură transmisia prin unde hertziene ◊ „Convorbiri radiotelefonice cu nava «Vostok»-3 [...] O convorbire prin radiotelefon cu cosmonautul maior N.” Sc. 12 VIII 62 p. 4. ◊ „[...] prin radiotelefonul instalat în mașină a fost solicitată o altă autosanitară, care s-a îndreptat imediat spre comuna V., acordând primul ajutor pacientului.” R.l. 10 II 67 p. 3. ◊ „[...] toate navele străine aflate în rada principalului nostru port maritim comercial pot comunica în permanență, prin radiotelefon, atât cu armatorii din porturile Europei cât și cu familiile membrilor echipajelor respective.” R.l. 28 IV 81 p. 1; v. și 24 V 83 p. 6; v. și dictafon, maxitaxi, taxifurgonetă (din fr. radiotéléphone, rus. radiotelefon; cf. engl. radiotelephony; DMN 1965; OSRI; D.Tr.; DEX, DN3)