RÁBIN (< pol., germ.; de la cuv. ebr. rabbi „învățătorul, stăpânul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalități recunoscute ca o autoritate în domeniul religiei. Inițial o formulă de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit experților în materie de legislație; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoană calificată să ia decizii în materie de legi. Ei aveau, mai târziu, în sarcină, să hotărască conform legii rabinice, nu numai în probleme religioase, ci și în cele civile. Ulterior, cu excepția comunităților ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitățile pastorale, sociale, pedagogice și ecumenice ale r.