rabi (rabbi) subst. Termen ebraic care înseamnă „domnul meu” sau „stăpânul și învățătorul meu”, devenit titlu onorific pentru cărturari, pe care îl adăugau numelor proprii. Cu apelativul de „învățător” a fost numit și Iisus Hristos de mai multe ori în Noul Testament. – Din gr. rabbi.