Definiția cu ID-ul 927165:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f. (În opoziție cu binefăcător) Persoană care face rău altora, care contravine legilor sociale și morale; făcător de rele. Voi face să se audă un rechizitoriu împotriva unor răufăcători. SADOVEANU, E. 154. Își șterge fruntea și privește ca un răufăcător împrejur. C. PETRESCU, Î. II 264. De vreo săptămînă răufăcătorii dau tîrcoale. REBREANU, R. I 234. ◊ (Adjectival) Acest om avea facultatea excepțională de a deveni un instrument răufăcător. BOLINTINEANU, O. 416.