Definiția cu ID-ul 927122:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. 1. Faptul de a (se) rătăci; pierderea drumului bun. Asculta cu luare-aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. Tîrziu băgă de seamă rătăcirea și... începu să alerge pe coastă înapoi. AGÎRBICEANU, S. P. 19. Această simplă povestire a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet. IBRĂILEANU, S. 5. ♦ Fig. Întunecare a minții; nebunie. El însuși, în epoca rătăcirii, lăsîndu-se în voia unei amare fantezii, se declara urmaș al lui Utungi Emin-aga. CĂLINESCU, E. 6. 2. Fig. Greșeală, eroare. Rătăcirea lui cuconu Toderaș [titlu]. SADOVEANU, O. III 609. Aceste greșele nu sînt nimică pe lîngă altă rătăcire mai mare. ARHIVA R. I 94. Cumplita-mi rătăcire ți-e cunoscută poate. ALEXANDRESCU, M. 155.