Definiția cu ID-ul 927050:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic și lung (uneori prelungit prin ecou); p. ext. sunet, zgomot. Încet, răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. A. 30. Mii de glasuri se-nalță, cu răsunet potolit, în tăria nopții. ODOBESCU, S. III 19. Focul cerului s-aprinde Urmărit de groaznic tunet, Și al munților răsunet Printre văi adînci se-ntinde. ALECSANDRI, P. II 47. ♦ Fig. Ecou. Vioara tace cînd coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cîntînd ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris. MACEDONSKI, O. I 108. Primește-n altă lume aceste lăcrimioare Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri. ALECSANDRI, P. I 121. ♦ Ton, timbru, rezonanță. Un preot cu barba pînă-n ochi cînta rugăciunile, c-o voce fără răsunet. SADOVEANU, O. VIII 235. Patru doage își alege, Le tocmește, le-ncleiază: Fluier cu răsunet mîndru Astfel își întruchipează. IOSIF, V. 87. 2. Impresie pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes stîrnit de ceva. Răsunetul reprezentațiilor piesei a fost enorm în capitala Munteniei. SADOVEANU, E. 70. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) răsunet = a trezi interes, a face impresie. Izbucnirea aceasta totuși nu găsi răsunet decît la o parte din oameni. REBREANU, R. II 95. Alecsandri publică primele sale poezii ce avură atîta răsunet. NEGRUZZI, S. I 339.