QUOTIENT s.n. (Atestat prima dată în 1777, cf. L. ROM. 1981, 141) 1. (Mat.) Rezultat al unei diviziuni; cât. Cf. STAMATI, V. 575. Cuoțientul întreg al diviziunei. CULIANU, A. 41. Dacă împărțim suma temperaturilor căpătate prin numărul observațiunilor, coțientul se numește temperatura medie a zilei. PONI, F. 171, cf. NDN, MDN, MDA, DEXI. 2. (În sintagma) Quotient intelectual = raport între vârsta mintală și cea reală a unui copil. MDN, MDA, DEXI. 3. (Biol.; în sintagma) Quotient respiratoriu = raport între volumul de dioxid de carbon eliminat și cel de oxigen absorbit în același timp de un organism animal sau vegetal. MDN, MDA, DEXI. – Pronunțat: cvo-ti-ent. – Pl.: quotiente. – Și: (învechit) coțient, cuoțient, cvoțient (STAMATI, v. 575, L. rom. 1981, 141) s.n. – Din fr. quotient, lat. quotiens, -tis.